Considerat de mulți oameni din fotbal cel mai bun arbitru al momentului din România, deciziile lui Cristi Balaj au cântărit enorm în evoluția scorului. Băimăreanul a acordat un penalty văzut numai de el, n-a văzut un altul clar ca lumina zilei și a iertat doi jucători de “roșu”.Â
Meciul de la Târgu Jiu a fost umbrit de prestația arbitrului Cristian Balaj, care a avut o serie lungă de greșeli. Timișoara a fost prima echipă defavorizată, când CFR a avut parte de un penalty gratuit la intrarea lui Latovlevici asupra lui Tony. În schimb, intrarea lui Nuno Claro la Cisovsky (penalty foarte clar) nici n-a fost băgată în seamă. Nici ardelenii nu au scăpat de erorile arbitrului, care nu a văzut cotul în plină figură aplicat de Dan Alexa unui adversar. Considerat de Mircea Sandu arbitrul numărul 1 din țară, Balaj și-a continuat “spectacolul”, când nu i-a acordat cel de-al doilea galben lui Kone.
Sandu:Â "Fanii au fost comandați"
Președintele FRF, Mircea Sandu, i-a luat apărarea lui Balaj și a criticat atitudinea bănățenilor:Â "CFRÂ a câștigat pe merit, iar Balaj a arbitrat corect. Vom analiza dacă Timișoara merită să mai joace la anul în Cupă. Suporterii au fost comandați", a spus Sandu. Și directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a atacat Timișoara:Â "Mă așteptam la altă atitudine din partea lor. Cupa este desconsiderată. Au fost multe lucruri premeditate." "De trei săptămâni cer să se schimbe arbitrul și nu m-a ascultat nimeni. Dacă după părerea lui Mircea Sandu arbitrajul a fost corect… ce să mai zic. Mă bucur că președintele Băsescu nu a fost la meci.", Marian Iancu, finanțator FC Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER